replacing-dots

nu stiu daca doar mi se pare mie sau e doar asa un fel de lucru obisnuit care nu se mai intampla.. dar imi lipseste.. imi lipseste ploaia..

mergeam astazi pe strada si imi simteam pleoapele cum isi intrepatrundeau genele macar de m-ar scapa de lumina aceea fierbinte .. nu mai vedeam decat niste aburi iesind din sosea si ma dureau ochii si pielea si sulfetul..

si imi doresc sa am iar talpile goale si sub ele iarba rece si umeda si parul ud pe care il las sa creasca de un an aproape atingandu-mi umerii.. 

norocul e genial.. dar e intotdeauna acasa .ro/ acasa .ro/ putin ” title=”putin”>putin ” title=”putin”>putin .. si mereu necompensatoriu.. dar conteaza?.. 

adolecentii de azi.. stiti voi.. copiii aia cu telefoane de cinspe’ milioane, cu haine de la nike si de la mai stiu eu ce firma, cu pantofiori sclipiciosi sau pantofi sport ultimul racnet, cu masina in clasa a unspea si cu portofelul mai plin decat al lui tata.. sunt peste tot..

veneam azi de la scoala.. si m-am trezit trecand printre ei, un grup galagios si exclusivist, cu privirile plecate si cu mainile infundate defensiv in buzunare, cu ochii tinta pe varfurile cam murdare ale tenisilor mei si cu urechile inchise..

copiii astia care nu mai stiu sa citeasca o carte.. intoxicati nu cu manele, ca ceilalti insuportabili autohtoni, ci cu beyoncee si usher , care nu au auzit in viata lor de alifantis si care se lauda cu numarul absentelor de la scoala motivate cu scutiri false, care isi petrec orele in care ar trebui sa fie la scoala in vreun bar cvasi-anexat liceului (nu ca timpul petrecut la scoala nu ar fi o pierdere in sine) jucand rents sau trombon sau mai stiu eu ce nume de joc de carti complex si care necesita, bineinteles, rabdare si inteligenta si spirit de afaceri, de ce nu?.. obsedati mereu de aventurile erotice ale tuturor si de succesul in fata fetelor si baietilor cotati ca fiind cei mai tari din liceu sau mai stiu eu ce..

as putea oricand sa trec printre ei privindu-i ironic si superior.. si totusi nu o fac.. au puterea asta sclipitoare a influentei banului sau.. ceva in genul asta.. care ma intimideaza.. care ma  opreste de la a le striga in fata cat sunt de teribilisti si cat de putin stiu sa traiasca asa cum ar trebui si cat de mult rau fac si celor din jur si chiar si lor…

dar pana la urma ce imi pasa mie?.. de ce as face asta stiind ca nimeni nu ar intelege si nu ar aprecia si nu ar incerca sa schimbe ceva?.. o sa raman si eu la fel de indiferenta la ei asa cum sunt ei la tot ce nu intra in sfera lor glamourously lived..

numai ca.. daca stau sa ma gandesc.. cine o sa ajunga mai bine peste 10 ani?.. dar.. ce e corect in tara asta?.. in lumea asta?..

mi-am dat astazi seama ca daca imi tim palmele apasate pe fata, in special peste ochii inchisi, pot sa capat treptat o senzatie ciudata de aspatialitate.. in care perceptia mea asupra pozitiei corpului meu, a verticalitatii si a echilibrului se deformeaza.. si parca si  ideea de timp mi se alungeste un pic.. si capata o oarecare tendinta de centralizare si periodicitate.. ca si cand m-as rasuci sub o patura mult prea ingusta.. care nu poate sa ma cuprnda cu totul.. si care ma forteaza sa revin mereu la o pozitie de relativa “invelire”.. asa si cu senzatia asta de apasare a privirii in adancul propriei ei proveniente.. e ca si cand mi-as reduce inconstient aria de lliberate a gandurilor la o fasie ingusta infasurata in jurul ochilor mei inchisi..

si mi-am dat seama ca daca as fi in stare sa cultiv starea asta.. sa o aprofundizez ca sa o pot accesa oricand as avea nevoie.. ar fi ceva extraordinar..

de cate ori nu am fost satula de spatiul asta nesfarsit si haotic in care nu am nici cea mai mica sansa sa imi regasesc compacta si intacta o idee dupa cinci secunde de cand mi-a scapat printre degetele virtuale ale gandului meu.. asa.. m-as putea inchide in zona aceea ciudata de fiecare data cand as avea nevoie doar de mine insami si nimic altceva.. si as putea sa imi prind din nou gandurile din zbor din moment ce ele nu ar putea decat sa se piarda intr-un vartej pe care eu il stapanesc..

si totusi.. daca stau sa ma gandesc.. e trist sa imi pot gasi un asemenea loc doar undeva intre real si imaginar.. marginit oarecum de limitele perceptiei fizice pe care poate nu de fiecare data as putea sa o controlez.. as putea chiar sa devin claustrofoba in propriul meu spatiu mintal de evadare prin insingurare..

da.. singuratatea asta atat de ciudata pe care o urasc si o iubesc inexplicabil in acelasi timp.. care ma sufoca pe de o parte si care ma hraneste cu seva ei amaruie.. pe care nu stiu unde sa o plasez intre fizic si spiritual, intre litere si ganduri aiurea..

si uite.. acum mi-e dor de locul ala distorsionat si plec sa imi apas palmele deschise pe ochii inchisi cu incapatanare..

hai sa
vorbim despre dumnezeu cat inca se mai pastreaza “spiritul” asta de
prima zi de paste.. un coleg de-al meu vede universul ca o sfera.. si imi da
mereu replica asta: “noi suntem limitati de gandirea noastra in timp si
spatiu” facandu-ma astfel sa renunt la a-l mai intreba unde il vede pe
dumnezeu.. o sa imi spuna mereu ca acolo unde sfera asta a universului devine
altceva decat ceva-ul pe care nici acum nu il cunoastem aproape deloc.. beyond
e cuvantul.. iar singurul lucru care ne ramane noua celor de aici.. mie, tie,
dragul meu, e credinta sau mai bine zis acum increderea ca exista un loc pe
care sa il putem numi pe drept beyond.. unde sa putem sa amplasam cu mintile
noastre limitate acea prezenta care probabil nu are nevoie de spatialitate si
cauzalitate sau motivatie temporala.. adica ceea ce oamenii numesc dumnezeu..
mi-ai adus aminte de niste versuri..”mai baiete esti
netot.. dumnezeu e peste tot”.. da dragul meu.. am invatat ca dumnezeu pe
peste tot.. dar azi eu nu l-am simtit decat in spatele camerelor de luat vederi
de la stirile de la ora cinci.. nenorocitele alea de stiri mai speculante ca
niciodata.. si care profita de credinta si speranta si trairile reale ale
oamenilor simpli si nefericiti pentru a castiga inca vreo cateva procente la audiente..

mi-e scarba de ce a ajuns pastele.. sau craciunul.. sau
orice alta sarbatoare d’asta care ar fi trebui sa se petreaca inainte de toate
in suflete.. si nu pe ecrane..
acuma ca m-am gandit.. poate au si ei dreptate.. poate
oamenii astia rai si grabiti si nefericiti si frustrati nu pot fi miscati
altfel decat prin excesele astea de religiozitate in toate manifestatiile
publice si prin toate mijloacele de publicitate..
am ajuns aproape de ipostaza divina din punctul asta de
vedere!!!!.. nu mai exista cauzalitate.. ci doar o reciprocitate.. in cazul
nostru repugnanta.. si care refuza toate incercarile de intelegere sau de
revolutionare a sistemului astuia opac si lenes si lipsit de orice urma de
credinta sau incredere sau speranta adevarata..
cand intreb unde e dumnezeu mi se raspunde cu intelepciune
ca trebuie sa stii sa il gasesti, pentru ca dumnezeu e peste tot.. dar atat
atat de putini oameni stiu asta.. atat de putini vor sa incerce sa il gaseasca
pe dumnezeu.. atat de putini oameni trec de ” doamne te rog sa…” ..
atat de putini..
ce facem maine? dumnezeu nu e la biserica.. acolo e nenea
preotul cu portofelul lui plin pe sub haina preoteasca..

 

e cinci si treispe minute.. e cald.. e duminica.. aaaa.. e Pastele.. daaa.. asta era..

ma si miram de la o vreme de ce ma simt indopata cu tot felul de chestii dulci si cu cola .. nelipsita bautura multinationala si multitraditionala..

la fel de inchis.. la fel de carcotas .. la fel de Paste..

eu m-am plictisit.. nu ma mai joc..

 

mai normal de atat nu se poate .. astazi e mereu astazi.. si nu e niciodata la fel.. si singurul care poate face diferenta este ochiul acela inchis .. ochiul pe care incerci sa il tii inchis.. ochiul pe care stii ca nu e bine sa il deschizi.. si pe care totusi nu il poti pastra niciodata mai orb decat atunci cand e deschis..

e pur si simplu normal.. si nimeni nu se opreste nici macar un minut ca sa se gandeasca un pic la asta.. nici macar eu.. acuma.. scriu degeaba si in graba si cu sete de fuga si cu durere de talpi zgariate si taiate de cioburile de pe drumuri..si nici eu nu o sa mai stiu maine ce am scris pentru ca maine o sa fie iarasi un astazi.. un astazi mai fad decat ieri prin simpla conventie de a-l numi astazi..

daca am numi clipa pe care o traim acum altfel decat “astazi” cu siguranta am trai mai intens.. si am uita mai putin din toate acelea pe care nu ni le mai aducem aminte in momentul asta continuu al adevarului spuselor mele.. sau nu?..

astazi nu mai stiu sa vorbesc asa cum stiu ca ar trebui.. astazi am in loc de stomac un conglomerat de sentimente in continua restrangere , ce de prabusesc in ele insele de fiecare data cand le arunc o privire .. ce se razvratesc importiva ochilor mei inchisi.. ce nu ma lasa sa dorm.. ce nu ma lasa sa plang..

dar astazi s-a terminat..